Stagiul regional de la Baia-Mare, organizat de sensei Viorel Duţă 6 Dan (CS Condor) a fost pentru mulţi din membrii mai noi ai clubului Shingen prima ocazie de a-l vedea “pe viu” pe sensei Adi Popescu-Săcele şi de a compara antrenamentele de la club cu ceea ce se întâmplă într-un stagiu condus de un mare maestru. Alături de Cristi au făcut deplasarea la Baia-Mare Zoli şi Liviu şi Paula, familiarizaţi cu stagiile Ligii, apoi Mihai, Rareş, Kinga, Andi şi Sebi, pentru care a stagiul a fost o premieră. Câteva impresii: “Sensei e fantastic” (ştiam!), “Multe din ce a spus sensei am auzit şi la noi la club” (normal, doar suntem elevii domniei-sale:), “Ne-am simţit la Albă-ca-zăpada printre o sută de pitici” (Andi şi Sebi, la cei 1,85 ai lor, printre colegi de grad mult mai… mititei).
Stagiul, fiind dedicat în principal centurilor colorate, indiferent de vârstă, s-a axat pe elemente de bază, în principal kata (Heian Sandan ca model de lucru) şi kumite. De data aceasta nu s-a susţinut examen de grad, aşa că Liviu – pentru că oricum centura neagră nu îi venise încă – s-a întors acasă, să mai exerseze…
La întoarcere, cunoscătorii i-au învăţat de bine pe ceilalţi şi toată lumea a experimentat o “plăcintă creaţă” pe Mesteacăn. Depunem mărturie despre cea cu măr şi scorţişoară.
Leave a Reply