___________________________________________________________________________

From: contact@shingen.ro

Sent: Thu 17/01/2013 19:02

To: undisclosed recipients

Subject: o pledoarie pentru normalitate

_____________________________________________________________________________

Stimati domni,

Am urmarit in ultimele saptamani discutiile purtate in cadrul federatiei noastre. Nu am cautat in mod special aceste informatii, ci mi-au fost trimise automat, la fel ca tuturor celorlalti instructori de club. Am fost tentat in repetate randuri sa intervin. Nu am facut-o atata timp cat disputele au implicat in principal programele puse in dezbatere, intrucat clubul pe care il reprezint nu are inca drept de vot. Intr-unul din mesajele de ieri am citit insa, stupefiat, despre mirarea autorului ca sunt exprimate pareri de catre oameni care nu participa sau nu au rezultate in programul competitional al Federatiei. Nu consider ca rezultatele muncii unui instructor sunt exprimate doar de prestatia in competitii, atata timp cat practicam o arta martiala si nu un sport. In masura in care taxele unui club la Federatie sunt achitate integral si la timp, cred ca oricine are dreptul sa isi exprime opinia.

Am avut sansa sa incep practicarea karate-ului sub indrumarea combinata a lui Sensei Adrian Popescu-Sacele si a lui Sensei Dan Stuparu. In momentul in care s-a produs separarea celor doi maestri, am optat sa il urmez pe Sensei Popescu-Sacele, pentru ca preda un karate asa cum mi-as fi dorit si eu sa ajung sa il practic. Accentul era pus pe aspectul de karate-DO, de arta martiala. Am considerat principiile morale si etice care fac diferenta dintre un sport de lupta si karate-do ca fiind extrem de importante pentru evolutia personalitatii unui practicant pe termen lung. Componenta sportiv-competitionala este in mod inevitabil de scurta durata pentru marea majoritate a sportivilor, care nu vor fi implicati ulterior in antrenorat. Putini dintre ei vor continua sa practice dupa varsta performantei, in absenta unei motivatii de alt ordin, iar cei care vor renunta nu se vor alege cu nimic in afara medaliilor. Karate-do-ul ca mod de viata, asa cum il prezenta maestrul fondator, permite asumarea si aplicarea in afara dojo-ului a unor principii de comportament folositoare atat individului, cat si societatii in ansamblul ei. Societatea japoneza de la vremea aceea se asemana in foarte mare masura cu societatea noastra actuala (reasezarea valorilor, relativizarea principiilor etice si morale, dificultati materiale, probleme identitare). Mi-as dori, deci, ca atentia acordata componentei de karate-do si de budo-karate sa reprezinte la Adunarea Generala un element la fel de important ca si preocuparea pentru asigurarea bugetului necesar dezvoltarii activitatii competitionale a Federatiei.

Cu referire la buget, as vrea sa va atrag atentia ca cei 48 000 euro exprima in mod brutal si exact cate parale da societatea romaneasca pe practica de karate la ora actuala. In acelasi timp, Federatia si cluburile care o compun pot avea macar satisfactia faptului ca ceea ce s-a realizat pana acum se datoreaza strict muncii, pasiunii si abnegatiei membrilor de toate nivelurile, sprijinului familiilor lor, precum si unor sponsori care merita tot respectul. Ceea ce s-a construit pana acum sta pe propriile picioare. Ar trebui sa fie un motiv de mandrie si satisfactie, nu de incriminari. Evident ca se poate si e de dorit sa se faca mai mult. Angajamentele financiare ale celor doua programe concurente suna bine, dar ma indoiesc ca se va produce o imbunatatire sesizabila pe termen scurt. Situatia economica generala este de asa natura. Va fi inevitabil necesara colaborarea in continuare a tuturor celor din Federatie pentru a se obtine mai mult. Mi-as dori ca acest “mai mult” sa se refere si la dezvoltarea practicii karate-do-ului. Cred cu toata sinceritatea ca este de dorit o consolidare a specificului stilurilor care fac de fapt bogatia artei martiale pe care cu totii o practicam. Din acest punct de vedere o crestere a autonomiei stilurilor in cadrul Federatiei mi se pare foarte oportuna. De asemenea, cred ca o anumita descentralizare organizatorica ar putea fi benefica, mai ales dupa ce dezbaterile on-line au coborat la nivelul pe care l-am vazut cu totii. Ma tem ca daca disputa va continua pe acest ton, dupa Adunarea Generala nu va mai ramane un teren comun de discutie intre cele doua grupari inamice. Spun inamice pentru ca absenta unei minime curtoazii in timpul unei dispute duce obligatoriu la ofense reciproce (“slugi” etc.) si transformarea adversarilor in dusmani. Maestrul fondator Gichin Funakoshi spunea ca politetea este inceputul si sfarsitul in karate-do. Inseamna ca miile de saluturi de la inceputul si sfarsitul antrenamentelor, kata-urilor si luptelor nu au fost decat niste gesturi goale de continut. Daca nu suntem dispusi sa adoptam aceeasi atitudine in afara tatami-ului, nu vad care mai este relevanta karate-gi-ului pe care cu totii il purtam.

Apropo de titluri, grade, kimonouri, centuri: unul dintre mesaje recomanda amatorilor de karate-do si de budo sa priveasca in continuare catre est, iar celor care doresc noul, modernul, performanta (WKF), sa-si intoarca privirea catre vest. Nu am remarcat totusi printre promotorii karate-ului sa-i spunem modern, performant, de inspiratie vestica, nicio retinere in a sustine examene de grad traditionale si a se prevala de aceste grade, in a purta echipamentul traditional (karate-gi si centura). Dar daca tot pastram ceva din mostenirea japoneza, poate ca ar trebui sa pastram si ceva din substanta ei. De exemplu zanshin-ul. Redactarea unui text ar trebui obligatoriu urmata de corectarea greselilor de ortografie si a dezacordurilor inainte de a-i da drumul in lume. Mi se pare o buna aplicare in viata a principiului zanshin-ului. De asemenea reprezinta o forma de minima politete fata de destinatarii mesajului. In plus, intr-o pozitie de reprezentare a unei organizatii, in relatie cu autoritati, omologi interni si externi s.a., o asemenea neglijenta cred ca poate submina toate bunele intentii ale celui in cauza. Karate-ul, fie el sportiv sau martial, obliga la asumarea si corectarea greselilor, precum si la constientizarea si depasirea propriilor limite – un alt principiu foarte folositor daca este pus in practica.

In incheiere, daca resursele si perspectivele financiare sunt cele pe care le stim cu totii, mi se pare o risipa ingrozitoare ca de dragul unor ambitii personale sa ne batem joc si de resursele umane pe care le avem. La urma urmei, nivelul de 8 Dan este unanim recunoscut ca fiind cel de mare maestru. Un asemenea om este depozitarul unor cunostinte si al unei experiente martiale de o viata, dar nu poate sa fie un om-orchestra. Cred cu sinceritate ca ar trebui sprijinit in activitate de cea mai buna echipa manageriala pe care o pot furniza cele doua grupari, pentru urmatorul mandat de patru ani. Ar fi timp suficient pentru dezbaterea modificarilor de statut propuse de dl Prica, precum si pentru schimbul de generatii de care vorbea dl Poleac. S-ar putea astfel pastra o functionare coerenta a Federatiei.  Ar fi extrem de greu ca acum potentialul inlocuitor, cu toata valoarea lui de luptator, de om de afaceri si de manager, sa reuseasca sa castige aderenta unor oameni de certa valoare din tabara adversa, dupa toate ofensele care s-au adus pana acum in cursul acestei dispute.

Imi cer scuze pentru lungimea mesajului, dar in aceasta lunga si intensa “dezbatere” s-au adunat foarte multe lucruri pe care am simtit nevoia sa le ating acum. Le multumesc celor care au avut rabdarea sa citeasca pana aici. Nu am dorit sa ofensez pe nimeni, dar sensibilitatile fiind exacerbate si de-o parte si de alta, daca s-a intamplat totusi, imi cer sincer iertare.

Cu stima,

Hriscu Cristian 3 Dan Shotokan-Fudokan

CS SHINGEN Cluj-Napoca

—