Stagiul Ardealului – Braşov, 14-16 dec. 2012

La jumătatea lui decembrie, Liga Cluburilor de Karate-do Shotokan Fudokan a organizat, ca de fiecare dată în ultimii mai bine de douăzeci de ani, Stagiul Ardealului de la Braşov, sub conducerea lui shihan Adrian Popescu-Săcele 8 Dan. Au fost peste 150 de participanţi de la cluburi din toată ţara, începând de la 3 kyu şi până la cei mai vechi şi experimentaţi instructori de club din Ligă. De la clubul Shingen Karate Cluj au făcut deplasarea la Braşov şapte persoane: Zoli, Răzvan, Arpi, Tibi, Paula, Cristi şi Moni.

Stagiul a constat din trei sesiuni de antrenament şi examinare de grad în final. În antrenament s-au lucrat aspecte de bază – body shifting, intrare şi ieşire liniară din atac, retragere cu absorbţie şi revenire în contraatac, apoi aspecte de teoria şi practica eschivei, cu aplicaţii din Jitte şi Tekki Shodan. În antrenamentul dedicat gradelor sub shodan s-au lucrat părţi din programa de examen – combinaţiile de kihon şi Heian Nidan. Mulţumim, Sensei, pentru un stagiu din care am avut multe de învăţat!

În partea de examinare, clubul Shingen a avut trei reprezentanţi – şi promovabilitate de sută la sută! Ne bucurăm să-i felicităm pe Răzvan, Tibi şi Arpi pentru un examen reuşit şi pentru noile lor grade – shodan, respectiv 1 kyu. Ne bucurăm, de asemenea, să constatăm că examenul a fost trecut aşa cum trebuie trecut un examen în artele marţiale – nu ca o tentativă, ci ca o confirmare a unui nivel de maturitate tehnică deja atins. Încă o dată, felicitări!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu ești robot, nu? *