Stagiul de vară Săcuieu – 27-29 iulie 2012

Clubul Shingen Karate Cluj şi-a încheiat activitatea pe acest sezon cu un stagiu de weekend la munte, la Săcuieu. Tematica stagiului, adaptată nivelului participanţilor (5-6 kyu), a fost gândită ca o recapitulare a elementelor esenţiale acumulate până la acest nivel şi în acelaşi timp ca o temă de lucru pentru vacanţă. În primele două antrenamente s-au urmărit câteva elemente de bază sub diferite forme – hikite eficient, rotaţia harei, împingerea în piciorul din spate pentru obţinerea legăturii între două tehnici sau deplasări, poziţii şi utilizarea lor în funcţie de ma-ai, blocuri de bază. Al treilea antrenament s-a axat pe punerea în practică cu partener a acestor elemente; în plus, s-au exersat detalii tehnice din Heian Nidan, cu aspectul lor de bunkai, iar pentru centurile galbene s-a lucrat Heian Godan, următorul kata din programa de examen. Pregătirea tehnică a fost precedată de puţină alergare pe drumul spre Vlădeasa sau de qigong, pentru încălzire şi condiţionare.

Am ajuns la Săcuieu vineri seara. Campingul ne-a primit ca o altă lume, verde şi liniştit, ascuns sub culmea Vlădesei, cu foşnetul apei în vale şi cu ţârâit de insecte sub cerul înalt. Am dormit fără gălăgie de maşini, fără claxoane… doar câinii mai lătrau în noapte la umbrele de pe drum. Dimineaţa, iarba era udă de rouă.

Sâmbătă, după antrenamentul de dimineaţă – din care nu avem fotografii – am plecat în excursie. Obiectiv – cascada Vălul Miresii. Ne-au însoţit şi gazdele noastre, Radu şi Rex. Am urcat pe lângă lacul de acumulare de la Scrind-Frăsinet, unde Medi a noastră cea cu patru labe a făcut o primă baie. De acolo ne-am continuat drumul în sus pe Valea Stanciului până la Răchiţele, trăgând cu urechea la tunetele îndepărtate. Sus ne aştepta o privelişte deosebită – cascada cu adevărat impresionantă, cu o cădere de vreo 50 metri, dar şi o neaşteptată aglomeraţie… După ce ne-am săturat de căţărat, admirat şi fotografiat, am plecat să vedem cascada şi de sus şi am continuat pe un drum plăcut, pe firul apei. Răsplata a fost neaşteptată: tone de zmeură!! Într-un târziu ne-am întors spre casă, ocoliţi de ploaie, dar răcoriţi de umbra muntelui…

După al doilea antrenament al zilei, fetele s-au bucurat de o baie la pârâu, iar băieţii de-o bere…  Seara s-a încheiat la foc, cu ceva probleme de altfel, pentru că lemnele ude de la ploaie ardeau rău. În rest, s-a cântat, s-a insistat pe lângă Teo şi Szilveszter să susţină profesionist acest demers, s-a băut, s-a râs… iar cine a rezistat până la sfârşit a avut parte chiar şi de ceva grătar. Destul de târziu în noapte, cineva a constatat că Medi lipseşte, iar căutarea frenetică ce a urmat s-a încheiat cu zece oameni adunaţi în jurul unui căţel somnoros şi nedumerit, ieşit năuc de sub căsuţa unde-şi găsise culcuş. Am dormit cu toţii buştean, sub cerul pe care se rotea lent Carul Mare.

Antrenamentul de duminică dimineaţa, prelungit până destul de târziu, a reprezentat o provocare, din diverse motive: căldură, oboseală, foame. La sfârşitul antrenamentului, care a încheiat programul oficial al stagiului, am năvălit cu toţii la pârâu să ne răcorim… iar apoi am purces la o întreprindere numită eufemistic micul dejun. Fotografiile vorbesc, dar nu spun tot.

Restul duminicii s-a petrecut într-un splendid program de voie. S-a făcut baie – spre disperarea lui Rex, care ar fi dorit să ne vadă pe toţi ieşiţi din apă, s-a aţipit la umbră, s-a vizitat colecţia de artă populară a lui Radu, s-a discutat despre karate şi despre orice altceva şi într-un final s-au spălat chiar şi vase! Încetişor am început să ne strângem lucrurile şi să ne pregătim pentru ultima etapă a ieşirii noastre de weekend – vizita la celebrul sequoia şi, în drum spre casă, la cetatea Bologa.

Drumul început în urcuş lin pe sub crengi de fag ne-a scos printre dealuri aurite de soarele blând al după-amiezii, într-un peisaj de o frumuseţe neaşteptată, ca un colţ de Elveţie cu parfum local. La capătul lui am găsit marele arbore ca o piramidă verde şi densă, cu ace moi, o scoarţă ciudat de pufoasă şi conuri cu discret miros de conifer. În jurul lui, un gărduleţ delimita mândru perimetrul unui “Sequoia Park Transilvania” cu latura de vreo 7 metri !

Bătrâna cetate de la Bologa nu ne-a mai întârziat mult, pentru că dinspre munte se anunţa furtună şi pentru că… ne era foame. Am ajuns în Cluj odată cu ultimele raze de lumină, obosiţi, fericiţi.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Nu ești robot, nu? *